A Touch of Compassion
Romanian Testimony
Ovidiu Savin
Volunteer Member
Pace
Sunt Ovidiu Savin nascut in Romania, traiesc in Canada unde am devenit un crestin dedicat si am inteles ca Domnul ne-a chemat sa fim in primul rand martori si ca rolul meu este se ducem cuvantul lui Dumnezeu pana la capatul Pamantului.
In 2009 le-am cunoscut pe Barney. Domnul a facut ca drumurile noastre sa se intalneasca. Astfel am castigat un frate, un prieten si o solutie la ceea ce Domnul mi-a pus pe inima si anume de a participa intr-o misiune.
Am considerat-o ca o provocare, prin care sa pot evalua lucrarea Domnului in viata mea si mai ales sa realizez daca oameni care nu m-au cunoscut niciodata vad in mine lucrarea Dumnezeului.
Pentru prima data am plecat in misiune in 2011, si am simtit ceea ce probabil simteau strainii in Romania in timpul regimului Comunist. Pentru ca veneam din alta tara, lumea ma privea diferit - in sensul bun m-am simtit diferit - dar in acelasi timp m-am simtit foarte aproape de cei de acolo. Am simtit ca indiferent de unde venim sau unde ne-am nascut, facem parte din aceeasi familie: familia mare a lui Christos.
Domnul mi-a dat sa petrec un timp minunat in Bolivia, si tot ce i-mi doresc este ca cei de acolo sa-si aminteasca de mine ca de un frate in Christos, sa-i dea slava Lui pentru ca am ajuns acolo, si am putut sa fiu o marturie vie a dragostei si prezentei Lui.
Cu voia Domnului doresc sa mai particip si la alte misiuni in America Latina, sa pot sa-l transmit un mesaj celor care s-au nascut in alte tari, unde salariul de $15/luna este ceva greu de imaginat cat de binecuvantati sunt si aceaste binecuvantare este pentru ai binecuvanta si pe altii.
Pacea Domnului!


If anyone has material possessions and sees his brother in need but has no pity on him, how can the love of God be in him? Dear children, let us not love with words or tongue but with actions and in truth. 1 John 3: 17-18

